ISTORICUL LOCALITATII

Conacul familiei Hariton Prima atestare documentara  a localitatii este din anul 1541 cand in registrele vamale  brasovene se vorbea despre o localitate Suhat datorita îndeletnicirilor  pe care le aveau locuitorii. Apoi ,satului i s-a spus Sătuc sau Suhăteni, urmând ca abia în secolul XIX să se vorbească despre Săhăteni.

Aici , cu aproape 500 de ani în urmă  s-a construit o asezare de păstori- surlani și văcari. Legenda amintește despre trecerea pe la 1600 a domnitorului Mihai Viteazul împreună cu oștirile  sale, în drum spre Ardeal. De atunci au rămas informații despre batalia de la Colțul Pietrei” între oștile conduse de Baba Novac și trupele moldovene și poloneze. În jurul anilor 1880, terenurile comunei erau în proprietatea moșierului Dumitru d. Hariton care-si durase aici  și un  conac.

Între timp, Săhăteni s-a dezvoltat mai ales prin prisma poziției, ca punct ce face legătura între Târgoviște și Iași. Denumirea satului Vintileanca se pare că vine  de pe  la 1600, de la un mare boier ce deținea proprietăți aici  și  care  se  numea Vintilă.

Legat de secolul XX, prin partea locului circula relatări despre două evenimente,  devenite apoi legende. Una, care face aluzie la  personajul popular „acarul Păun”  și vine de pe la 1923. Se zice  că în gara Vintileanca, din vina unui acar s-au ciocnit două trenuri, accident în urma căruia au murit  câteva  persoane. Călătorii, în mare parte oameni cu bani, au fost jefuiți de o bandaa din partea locului. De teama blestemelor, aceștia au construit cu banii furați un han chiar în localitate.

Un alt eveniment întipărit bine în memoria  localnicilor  este cel petrecut în 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial. Aici a fost distrusă o companie de jandarni români de către armata rusă.

În perioada comunistă, teritoriul comunei a făcut parte între 1950 și 1952 din raionul Mizil al regiunii Buzău și apoi între 1952 și 1968 din raionul Mizil al regiunii Ploiești. La reforma administrativă din 1968, comunele Vintileanca și Săhăteni au fost reunite, sub numele de Săhăteni; de atunci comuna are această alcătuire, satele Săhătenii de Jos, Săhătenii de Sus și Pepiniera Istrița formând satul Săhăteni, iar satul Voinești fiind inclus în satul Vintileanca.

Monumente istorice:

De-a lungul timpului, urme ale civilizației au fost descoperite în mai multe locuri pe teritoriul comunei. Arheologii au găsit  vestigii ale culturii Carpice ( sec. II-III d. Hr.), culturii Sântana de Mureș ( sec. III-V d. Hr.) și culturii Dridu ( sec. VIII -XI). S-au descoperit situri arheologice, se pare din perioada  sec. II-IV, tot la Săhăteni s-au descoperit  și monede romane imperiale. 

Patru obiective din comuna Săhăteni sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Buzău, ca monumente de interes local. Două sunt clasificate ca situri arheologice și două — ca monumente de arhitectură.

Situl arheologic de la Istrița de Jos, aflat în luncă, „la movilă”, cuprinde o așezare și o necropolă din epoca migrațiilor, aparținând culturii Cerneahov din secolul al IV-lea, precum și o așezare medievală din secolele al XVI-lea–al XVII-lea și o necropolă din secolele al XVIII-lea–al XIX-lea. Situl de la Săhăteni cuprinde, în mai multe locații, o așezare și o necropolă din eneolitic (mileniul al IV-lea î.e.n.), două așezări din Epoca Bronzului (mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.), o necropolă din Epoca Fierului (mileniul I î.e.n.), o așezare medievală timpurie aparținând culturii Dridu (secolul al IX-lea), o altă necropolă medievală mijlocie (secolele al XIII-lea–al XV-lea) și o așezare medievală târzie din secolele al XVI-lea–al XVIII-lea.

Cele două monumente de arhitectură sunt conacul Gheorghe D. Hariton (1930), aflat în satul Săhăteni și pepiniera Istrița (sfârșitul secolului al XIX-lea), aflată la est de satul Săhăteni, pe marginea șoselei către Buzău.